Bogdan Ota - Un pianist din Botosani

Bogdan Ota este un pianist roman care a incercat mai intii sa se remarce in propria lui tara, iar dupa ce a vazut ca in Romania nu are nicio sansa sa se faca observat si apreciat, a plecat spre alte zari sa-si incerce norocul. A participat fara voia sa la concursul „Norvegienii au talent” unde a castigat locul al doilea. Iata cateva reactii ale membrilor juriulului din Norvegia:

"Iubesc muzica ta, esti atat de talentat, cu adevarat talentat si Romania ar trebui sa fie atat de mandra de tine", a spus emotionata o membra a juriului.

Cei trei membri ai juriului l-au numit pe Bogdan Ota "un geniu al muzicii" si au declarat in fata a milioane de telespectatori ca sunt onorati ca Bogdan se afla pe scena: "Norvegia este binecuvantata pentru ca te afli aici".

"Sunt coplesit. Multumesc Norvegiei. Multumesc Norvegiei pentru ca m-a adoptat cu adevarat si m-a tratat asa, ca pe unul de al vostru... Cred ca Norvegia ma iubeste mai mult decat Romania", a declarat Bogdan.

"Este genial. Cum de Romania nu te-a vazut?", l-a intrebat pe Bogdan la o editie precedenta un membru al juriului, iar el a raspuns:"M-a vazut, dar nu a fost interesata de muzica mea". "Sper ca romanii sa te vada, sa vada cat esti de talentat", a mai spus un alt membru al juriului.

Bogdan Ota a plecat din Botosani, iar de noua luni locuieste in Norvegia si lucreaza la o firma de copiatoare. In prima etapa a concursului absolventul Conservatorului din Iasi care a reusit sa uimeasca Norvegia a ales sa interpreteze o compozitie proprie.

Bogdan recunoaşte că înscrierea sa la acest concurs a fost o întâmplare fericită. „ Căram o imprimantă la TV2 iar şeful meu a zis „ You must be there", arătându-mi cu degetul către un afiş cu „Norske Talenter". Vă daţi seama că nu am vrut sub nicio formă. Eram mai mult decât sătul să prind aripi din nou şi cineva să mi le taie. Şi evitând să mă hrănesc cu vise nepermise, am refuzat. Tor Arne, şeful meu, m-a înscris online şi, într-o vineri, m-am trezit pe scena aia. Restul îl ştiţi", a spus artistul care vrea să îi răsplătească pe norvegieni pentru încrederea acordată.

"Cu muzica am cochetat de cand am invatat sa merg si am gasit chitara din studentie a tatalui meu prin casa. M-am indragostit de pian la varsta de 7 ani, cand am auzit o studenta la conservator cantand celebrul generic de la Teleenciclopedia, compus de Kirculescu. Atunci am stiu ca asta vreau sa fac. La o cariera muzicala visez tot de mic, am incercat de nenumarate ori si in nenumarate feluri sa reusesc sa intru in lumea asta. Probabil ca nu eram suficient de bine pregatit pana acum". Bravo Bogdan, toata stima, respectul si simpatia mea!

Absolventa

Undeva in lumea asta exista un liceu, ca multe alte licee, in care absolventii isi traiesc momentele lor speciale, asa cum au facut-o si altii de-a lungul anilor. Nimic neobisnuit in asta, toate-s vechi si noi sunt toate, numai ca pentru fiecare in parte, trairile si intimplarile de sfarsit de liceu sunt unice. Si sunt ale lor, intamplari frumoase, care le vor ramane incrustate in suflet si in amintiri, pentru tot restul vietii.

Suna cam patetic, dar asta e adevarul simplu. Restul sunt doar detalii, insa esenta va ramane undeva acolo, in suflet... Monica, privirea inainte si mult succes!

Suntem prea ocupati

Idolii sunt încă un înlocuitor ieftin pentru Dumnezeu; lucruri precum cariera, contul din bancă, învestiţiile, copii, căsnicia, scopul vieţii, ca să nu vorbesc de toate religiile false de pe faţa pământului.

În nesăbuinţa noastră ne construim viaţa în jurul zeilor făcuţi de mâini omeneşti. Uităm că singurul care merită toată atenţia şi timpul nostru este singurul Dumnezeu care merită lăudat şi glorificat pentru că tot ce avem este prin îndurarea Lui. Nici unul din planurile noastre zilnice nu ar reuşi dacă Dumnezeu nu s-ar implica personal, ocupându-se de toate. Suntem conştienţi de asta şi totuşi ni se pare o obişnuinţă şi uităm să Îi mulţumim. Suntem conduşi de îngrijorări, de depresii şi dezamăgiri şi uităm să mai zâmbim, să spunem o vorbă bună, să dăm o mână de ajutor. Oamenii au nevoie de noi. Suntem prea ocupaţi cu alte activităţi.

Viaţa trece şi noi pe lângă ea. Să ne facem timp, pentru ei, pentru El… (Sursa)

American Pie

Ingrediente:

Pentru blat avem nevoie de
1 mana nuci autohtone
1 mana alune braziliene
1 mana de stafide
1lingura de miere zaharisita
Se pun toate in robotul de bucatarie si procesam pana obtinem un aluat lipicios si putin crocant

Pentru umplutura
4 mere mari
1 lingurita scortisoara
Merele se dau pe razatoarea mare, se storc bine de suc, se adauga scortisoara si se omogenizeaza cu mana sau cu o lingura de lemn

Glazura:
10 linguri de sirop de artar
1 lingura ulei de cocos topit
1 lingurita scortisoara
jumatate de pumn de stafide
Se dau in blender si se proceseaza pana devin pasta

Blatul il punem intr-o forma de tort cu pereti inalti, il presam bine avand grija sa formam si un perete inalt de aproximativ 3 degete. Peste blat turnam merele iar peretii blatului daca sunt prea inalti ii turtim pana la nivelul merelor. Turnam glazura si dam la frigider pentru minim 4 ore. Se decoreaza dupa dorinta si gustul fiecaruia. Sursa: bucatariavie.blogspot.com/

Daruirea

Eram ieri în Parcul Mare și citeam cartea lui Hal Urban, Alegeri care îți schimbă viața. Observ că am destul timp încât să ies cu prietenii și dacă vreau să citesc o carte în parc pentru 3 ore, pot citi liniștit chiar dacă a doua zi am un examen greu. Și azi fiind a doua zi înseamnă că mi-am luat examenul. Însă despre altceva vroiam să scriu:

După un timp, se apropie un bătrânel amărât ce mă întreabă uscat dacă îi dau voie să se așeze lângă mine. S-a așezat, și-a scos Adevărul de Seară și a citit pentru o jumătate de oră. La un moment dat, vine o femeie și începe să cerșească. Și atunci bătrânul m-a uimit. A scos dintr-o geantă murdară un leu și i-a spus:

-Uite îți dau. Dar să-ți iei o pâine de ei. Scuză-mă că n-am mai mult. Sunt pensionar.

Și atunci mi s-a făcut rușine. Pentru că primul gând ce l-am avut în minte când s-a pus lângă mine a fost cum de n-a ales altă bancă. Iar umflătura din spatele capului îmi mărise disconfortul. Iar după marea rușine, m-a izbit o admirație profundă față de acel om care dăduse din puținul pe care-l avea. Majoritatea refuză cerșetorii pentru simplul motiv că o să-și ia țigări sau băutură de bani. Sau că prin ceva ecuații sunt mult mai bogați decât un om de rând. Bătrânul știa asta. Însă i-a spus doar “ia-ți o pâine”.

Ironia era că atunci eram la capitolul Dăruirea. Și când am observat consecința, am știut de ce bătrânelul nu alesese altă bancă. Lucrurile nu se petrec întâmplător.

Bătrânul își terminase ziarul de citit. S-a ridicat și a plecat în nicăieri așa cum venise. Însă înainte să facă asta, m-a salutat respectuos. Încă mă mai gândesc dacă mi-a spus “la revedere”, sau doar mi s-a părut mie. (Sursa)

Hal Urban – Alegeri care îți schimbă viața

Hal Urban are o diplomă de licență și un master în istorie, și doctoratul în educație și în psihologie la Universitatea din San Francisco. El a făcut și studii postuniversitare în psihologia performanței de vârf la Universitatea Stanford.

Timp de 35 de ani a câștigat diverse premii atât ca profesor de liceu, cât și ca profesor universitar. Prima sa carte, Cele mai importante lecții de viață, a fost aleasă drept Cartea motivațională a anului de către Writer’s Digest.

Din 1992, dr. Urban a ținut discursuri în țară și în străinătate despre trăsăturile pozitive de caracter și despre relația lor cu îmbunătățirea vieții. El organizează workshop-uri pentru cadre didactice și vorbește studenților de toate vârstele, părinților, grupurilor de credincioși, organizațiilor umanitare și oamenilor de afaceri.

15 căi de a găsi scop, sens și bucurie în tot ceea ce faci

Cartea se împarte în 15 capitole, fiecare capitol dezvoltând o virtute sau acțiune ce te ajută să duci o viață împlinită. N-am să dezvălui despre ce e vorba în toate cele 15 capitole, ci am să scriu doar despre 4 dintre ele:

Răbdarea

După spusele autorului fiecare zi e un test de răbdare, de aceea răbdarea e o calitate ce trebuie posedată de fiecare om în parte . Hal Urban se referă la enervările de zi cu zi, însă cred că ar fi trebuit insistat pe un sens mai larg al răbdării. Cred că răbdarea e un punct cheie când depunem eforturi ca să schimbăm în viața noastră, iar schimbarea se încăpățânează să apară. Fără răbdare, am putea renunța.

Oricum, mi-a plăcut ideea autorului ce spune că n-ar trebui să stăruim în răbdare folosindu-se și de un citat foarte sugestiv: “Răbdarea are limitele ei. Du-o prea departe și devine lașitate.” (George Jackson).

După cum afirmă și autorul: “Să stai și să aștepți vremuri mai bune nu înseamnă răbdare. Se numește ignoranță sau lene. Răbdarea înseamnă să muncim din greu, în timp ce așteptăm ca eforturile noastre să dea rezultate.”

Dăruirea

Hal Urban pornește de la ideea destul de des folosită ce spune că pentru a putea primi, trebuie să începi să dăruiești. Sunt perfect de acord. Dacă stai să te uiți la oamenii de succes, vei observa că fiecare a obținut succesul dăruind ceva.

Vei afla că nu doar lucrurile pot constitui obiectul unui dar. Răbdarea, un zâmbet, empatia, chiar propria ta persoană pot fi daruri destul de “consistente”.

În plus, ca să fie sigur că mi-am învățat lecția, universul mi-a dat un exemplu foarte grăitor chiar când citeam acest capitol în parc.

Iertarea

Iertarea a fost o lecție pe care am învățat-o destul de anevoios. În plus, mai trebuie s-o repet din când în când. Acest capitol mi-a dezvoltat ideea de iertare pe care o aveam în minte și m-a ajutat să înțeleg beneficiile imense pe care ți le aduce aceasta. Citind acest capitol vei afla ce este și ce nu este iertarea; s-ar putea să fii surprins.

Rugăciunea

Înainte de liceu eram o persoană destul de religioasă. Mă rugam destul de des. Însă au trebuit să treacă ceva ani, ani în care hai să zicem că spiritualitatea nu era prioritatea mea nr. 1. ca să înțeleg cu adevărat rugăciunea. Însă despre acest subiect poate voi scrie mai pe larg cu altă ocazie.

Oricum împărtășesc foarte mult ideile lui Hal Urban privind rugăciunea. Majoritatea oamenilor se roagă destul de rar, iar când o fac, o fac de cele mai multe ori pentru a cere ceva. Și de multe ori uităm că există și rugăciuni de mulțumire, de laudă sau făcute pentru alții.

Hal Urban vorbește pe înțelesul tuturor ce este o rugăciune, de câte feluri este ea, cum trebuie făcută și la ce răspuns să ne așteptăm.

În afară de simplitatea cărții, mi-a plăcut mult ideea autorului de a-și susține ideile cu ajutorul citatelor. Dacă vei avea ocazia să răsfoiești cartea vei găsi o grămadă de citate. Mie îmi plac mult citatele și mi-a plăcut să găsesc în această carte citate pe care nu le-am mai citit niciodată.

Deasemenea am apreciat modestia autorului. O grămadă de autori motivaționali oferă rețete unice, căi sigure spre succes ș.a.m.d. Hal Urban declară sincer: “Nu am toate răspunsurile și nu vă spun că trebuie să faceți tot ce fac eu. Vreau doar să vă împărtășesc câteva lucruri care par să funcționeze în majoritatea cazurilor. Încercați-le, adaptați-le la nevoile dumneavoastră și renunțați la cele care nu vi se potrivesc.”

Cel ce va cumpăra cartea cu ideea că după finalizarea acesteia viața i se va schimba complet, va fi dezamăgit. “Alegeri care îți schimbă viața” nu e o carte neapărat practică, ci una ca dă noi puncte de vedere, dezvoltă idei pe care le aveai deja și îți crează o stare de împlinire în timpul lecturii. Eu chiar aș recomanda lecturarea acesteia ori de câte ori simți că pierzi controlul asupra vieții tale. Cartea îți va reda negreșit siguranța de altădată. Sursa: http://tophabits.ro

Nu-i echipa mai frumoasa!

Inainte de meciul de asta seara - finala cupei Romaniei, dintre Rapid si Dinamo:



Suntem peste tot acasa
Portile ni se deschid
Nu-i echipa mai frumoasa
Si iubita ca Rapid.

HAI RAPIDUL!

Felul in care iubim

Asteptand sa iau un prieten de la aeroportul din Portland, am avut una dintre acele experiente care iti schimba viata si despre care ii auzi pe unii oameni vorbind - cele care se strecoara in viata ta pe neastepate. Aceasta s-a intamplat la numai un metru de mine. Straduindu-ma sa-l vad pe prietenul meu printre pasageri, am observat un barbat care se indrepta spre mine, avand in maini doua genti usoare. S-a oprit chiar langa mine pentru a-si saluta familia. Mai intai, si-a intins mainile spre fiul sau mai mic (de vreo sase ani). A urmat o imbratisare lunga si plina de dragoste. Cand s-au despartit destul de mult incat sa se priveasca, l-am auzit pe tatal spunand: "Ce bine imi pare ca te vad, fiule. Mi-a fost atat de dor de tine!"Fiul sau a zambit oarecum sfios, si-a indepartat privirea si a raspuns soptit:"Si mie, tata!" Apoi, barbatul s-a ridicat, a privit in ochii fiului sau mai mare (poate de noua sau zece ani) si luandu-i fata in maini i-a spus: "Esti deja barbat. Te iubesc foarte mult, Zach!" Si s-au imbratisat cu o imbratisare tandra si iubitoare. In acest timp, o fetita (poate de un an sau un an si jumatate) se zbatea pana la entuziasm in bratele mamei ei, fara sa-si ia vreun moment ochii de la minunata priveliste a intoarcerii tatalui. Barbatul a spus: "Buna, fetita mea!", luand-o cu blandete din bratele mamei ei. A sarutat-o pe obrajori, a tinut-o aproape de pieptul sau si o legana. Fetita s-a linistit imediat si si-a pus capul pe umarul lui, ramanand nemiscata intr-o incantare candida.

Dupa cateva momente, a inmanat fetita fiului sau mai mare si a spus: "Am pastrat ce era mai bun pentru la urma!" si a sarutat-o pe sotia sa. A fost cel mai lung si mai pasional sarut din cate imi amintesc sa fi vazut vreodata. A privit in ochii ei cateva secunde si a spus incet: "Te iubesc atat de mult!" Priveau unul in ochii celuilalt, zambindu-si fericiti, in timp ce se tineau de mana. Pentru un moment mi-au parut un cuplu proaspat casatorit, dar luand in considerare varsta copiilor, era imposibil.

M-am gandit la aceasta un timp, dupa care mi-am dat seama cat de absorbit eram de aceasta demonstratie extraordinara de dragoste neconditionata care era la doar un brat departare de mine. Deodata m-am simtit stanjenit, ca si cum invadasem ceva sacru, dar am fost uimit sa-mi aud propria voce intreband cu emotie: "Uau! De cand sunteti casatoriti?"
-"Suntem impreuna de paisprezece ani in total, dar casatoriti de doisprezece. A raspuns, fara sa-si ia privirea de la fata incantatoare a sotiei sale.
-"Pai atunci, de cand esti plecat?" l-am intrebat. In cele din urma barbatul s-a intors si m-a privit, pastrandu-si acel zambet stralucitor. "De doua zile intregi!" Doua zile? Eram inmarmurit. Judecand dupa intensitatea acelei intalniri, am presupus ca fusese plecat de cel putin sase saptamani - daca nu de cateva luni. Stiu ca m-a tradat expresia fetei si am spus aproape fara sa vreau, sperand sa-mi inchei interventia inoportuna cu o urma de politete: "Sper ca si casnicia mea sa fie atat de pasionala dupa doisprezece ani!" Deodata barbatul nu a mai zambit. M-a privit direct in ochi si cu o forta care mi-a patruns direct in suflet, mi-a spus ceva care m-a schimbat pe loc: "Nu spera, prietene... decide!" Apoi mi-a oferit iarasi un zambet minunat, mi-a strans mana si a spus: “Dumnezeu sa te binecuvanteze!". Facand asta, el si familia lui s-au intors si au plecat impreuna. Inca mai priveam cum se indeparteaza acel om extraordinar si familia lui deosebita, cand, prietenul meu vine si-mi spune: "Hei, la ce te uiti?" Fara ezitare si cu un aer ciudat de siguranta am raspuns: "La viitorul meu!". Sursa: firescdisparut.ro

Happy Birthday, YouTube!

Cel mai mare site de video-sharing din lume a implinit astazi frumoasa varsta de 7 ani. La multi ani YouTube!

Daca analizam ce se intampla in fiecare zi pe acest gigant multimedia, nu putem decat sa ramanem uimiti atat de progresul incredibil pe care l-a avut, dar si de rolul tot mai important pe care il ocupa in vietile fiecaruia dintre noi.

Dupa cum noteaza si cei de la theverge.com, la ora actuala, in fiecare minut in lume sunt incarcate cate 72 de ore de continut video pe YouTube. Cu alte cuvinte, cantitatea de informatii uploadate s-a dublat de anul trecut si pana acum. Daca analizam si partea de consum, YouTube-ul ofera peste 3 miliarde de ore de videoclipuri care ajung in fiecare luna la peste 800 de milioane de useri unici.

Si daca tot nu v-ati convins, aflati ca cei 7 anisori sunt doar inceputul, pentru ca YouTube-ul se afla intr-un proces de continua dezvoltare pentru ca doar din ianuarie si pana astazi continutul uploadat a crescut cu 20%. Asadar, suntem indreptatiti sa credem ca statisticile cu adevarat uimitoare urmeaza sa apara intr-un viitor nu foarte indepartat. Sursa: yahoo.com

"Utopicul": Corneliu Coposu - 98 de ani

Pe 20 mai ar fi implinit 98 de ani. Ma-nclin, domnule Coposu!

"Utopicul" este unul din numele de cod pe care Securitatea i l-a dat fostului lider ţărănist Corneliu Coposu, în dosarul de urmărire informativă de 38 de volume, întocmit în perioda 1960-1989, din însemnările a circa 500 de ofiţeri de Securitate. "

Era un utopic pentru că nu încetase să spună prietenilor, mai buni sau mai puţin buni, unii interpuşi, alţii, aş spune, prieteni de rea credinţă, nu înceta să spună că el luptă împotriva totalitarismului şi că el crede că România poate să devină democratică", a declarat, sâmbătă, la Zalău, Virgil Ţârău, vicepreşedinte al CNSAS, în cadrul unei prelegeri privind viaţa şi personalitatea celui supranumit "Seniorul".

Coposu era înregistrat cu microfoane în fiecare cameră

Acesta a subliniat că pentru Corneliu Coposu s-au folosit, încă de la mijlocul anilor '60, toate mijloacele de supraveghere disponibile, culminând cu instalarea de microfoane în fiecare cameră a apartamentului pe care acesta şi l-a cumpărat în Bucureşti. "În 1963 a fost deschis dosarul de urmărire informativă. El s-a închis, fireşte, în decembrie 1989. E un număr de circa 17.00-18.000 de file, care urmăresc activităţi cotidiene, dar şi activităţi profesionale sau hobby-uri sau spaţii în care Corneliu Coposu a evoluat. Sunt informaţii extrem de interesante despre lumea românească în termenii atitudinilor publice, a felului în care oamenii gândeau, a felului în care oamenii se manifestau, a felului în care oamenii au încercat să îşi administreze relaţia cu un regim totalitar, pentru că, deşi nu mai era foarte violent, acel regim era, în continuare, totalitar'', a precizat Virgil Ţârău.

L-a supravegheat o armată de oameni

Potrivit acestuia, în dosarul lui Coposu apar în jur de 500 de ofiţeri de securitate, pentru că Seniorul n-a fost urmărit la locuinţa sa, doar la locul său de muncă, doar în spaţiile publice în care a evoluat - librării, biblioteci, alte spaţii în care avea cunoscuţi - ci şi în medii private: partida de bridge sau prietenii de bridge, prietenii pe care i-a avut înainte a fi închis, puţinii prieteni pe care i-a dobândit după ce regimul comunist s-a instaurat.

Născut în 1914, la Bobota, Corneliu Coposu a fost un apropiat a lui Iuliu Maniu, al cărui secretar politic a fost începând cu 1940. În 1945, Coposu a devenit preşedinte al filialei PNŢ Sălaj, pentru ca în iulie 1947 să fie arestat, împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în ceea ce s-a numit 'Înscenarea de la Tămădău'. În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenţie, fiind angajat ca muncitor necalificat la Bucureşti. În ianuarie 1990 reînfiinţează PNŢ, sub titulatura Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, al cărui preşedinte va fi până la decesul său, în 1995. (Sursa)

Queen Elizabeth celebrates 60 years on throne

Sixty years ago Monday, a 25-year-old woman visiting a remote part of Kenya got a message that her father had died.

She cut her trip short and flew home to London. Prime Minister Winston Churchill met her at the airport -- because with her father dead, she had become Queen Elizabeth II.

Celebrations of her Diamond Jubilee, marking six decades on the throne, officially begin Monday and continue through June, when London will mark the anniversary of her coronation with festivities including up to 1,000 boats sailing up the River Thames.

Regele Mihai, invitat de regina Angliei la Castelul Windsor

Regele Mihai I a reprezentat România la un dineu în onoarea reginei Elisabeta a II-a. Suverana a primit ieri la castelul Windsor monarhi din 26 de ţări pentru o cină cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la urcarea pe tron. Potrivit noblesseetroyautes. com, regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a invitat reprezentanţii monarhiilor la o recepţie organizată la castelul Windsor, pentru a marca jubileul său de diamant. Toate casele regale au fost reprezentate la eveniment, cu excepţia celor din Spania, Bhutan, Cambodgia şi de sultanatul Omanului.

Alături de regina Elizabeth a II-a, la eveniment, au participat ducele de Edinburgh, ducele şi ducesa de Cambridge, prinţul Harry, ducele de York, prinţesele Beatrice şi Eugenie, contele şi contesa de Wessex. Această recepţie a permis membrilor familiilor regale să se întâlnească într-o ambianţă care părea foarte relaxată. Ei au schimbat îmbrăţişări, au purtat discuţii informale şi au făcut fotografii oficiale, mai scrie noblesseetroyautes.com. Prânzul oficial a durat o oră şi jumătate şi a fost precedat de o sesiune foto oficială la care au luat parte regina Elizabeth a II-a şi monarhii celor 26 de ţări prezente la eveniment, se spune pe site-ul familiei regale a României.

Într-o fotografie de grup realizată cu acest prilej, regele Mihai I al României este aşezat chiar în dreapta reginei Elizabeth a II-a, în timp ce în stânga monarhului britanic se află regele Simeon al Bulgariei, se arată pe noblesseetroyautes.com. Alături de aceştia, tot în primul rând, în fotografie apar împăratul Japoniei, regina Olandei, regina Danemarcei, regele Constantin al Greciei, sultanul din Brunei, regele Suediei, regele Elveţiei, prinţul Hans Adam de Liechtenstein. Pe rândul al doilea, în spatele reginei Elizabeth a II-a apar: prinţul Albert de Monaco, marele Duce de Luxembourg, regele din Lesotho, regele Albert al II-lea, regele Norvegiei, emirul din Qatar, regele Iordaniei, regele din Bahrein şi regele din Malaysia. Pe ultimul rând apar prinţul Nasser Mohamed Al-Jaber din Kuweit, primul moştenitor din Abu Dhabi, prinţul Alexandru al Serbiei, regele din Tonga, prinţul moştenitor al Thailandei, prinţesa Lalla Meriem din Maroc şi prinţul Mohammed bin Nawaf bin Abdulaziz Al Saud al Arabiei Saudite.

La această recepţie, regina Elizabeth a II-a a purtat un costum din mătase albă, în timp ce principesa Margareta a purtat un costum de culoare roşie. După prâzul oficial oferit de regina Elizabeth a II-a la castelul Windsor, regele Mihai şi principesa Margareta au mers la un eveniment patronat de prinţul Charles şi de soţia sa, Camilla, la palatul Buckingham, potrivit stirileprotv.ro. Seria de evenimente dedicate jubileului de diamant al Reginei Elizabeth a II-a a început oficial în luna februarie, prin comemorarea morţii regelui George al VI-lea. În martie, suverana a început un turneu prin Regatul Unit, în timp ce membrii familiei regale au vizitat statele din Commonwealth.

Jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii - împlinirea a 60 de ani de la urcarea pe tron - este sărbătorit, până în iunie, cu fastul propriu casei regale de Windsor, dar şi cu consideraţie în contextul acestei perioade de austeritate. Principalele momente festive vor avea loc însă de pe 2 iunie, data încoronării reginei, timp de patru zile. În prima zi va avea loc derby-ul Epsom, singurul în care caii reginei nu au fost premiaţi până acum. Duminică, 3 iunie, va avea loc "big lunch" (marele prânz n.r.), când milioane de oameni vor fi în parcuri, pub-uri şi pe străzile regatului. În aceeaşi zi, circa 1.000 de ambarcaţiuni vor oferi pe Tamisa un spectacol grandios, ce nu a mai avut loc de pe vremea regelui Charles al II-lea, din secolul al XVII-lea. În ziua următoare, 2012 felinare vor fi aprinse succesiv, de la Tonga, din Pacific, până la Londra. Pe acesta din urmă îl va aprinde chiar regina, pe bulevardul Mall ce va fi decorat cu steagurile Regatului Unit. În seara acestei zile, va avea loc şi concertul BBC în faţa palatului Buckingham, la care vor participa cântăreţi britanici celebri, precum Paul McCartney, Elton John, Tom Jones, Robbie Williams şi Shirley Bassey.

Pe 5 iunie, în ultima zi de sărbătoare, va avea loc o slujbă la catedrala Saint-Paul, după care regina se va plimba cu caleaşca pe străzile Londrei şi îşi va face apoi apariţia la balconul palatului Buckingham. (Sursa)

Lecţia de ascultare - Cornel Chiriac predă "Pink Floyd"

Redau aici integral un articol despre Cornel Chiriac, care mi-a placut.

Azi mi-am adus aminte de Cornel Chiriac, inegalabilul DJ de la "Europa liberă", răsfoind site-ul postului http://www.europalibera.org/, unde am găsit un "Metronom" cu Pink Floyd - The Piper At The Gates Of Down. Rebel, nonconformist, mîncînd muzică pe pîine – cam aşa a fost Cornel Chiriac, DJ-ul pătimirii noastre, cum i-au spus prietenii.

În liceu, în Piteşti, traduce reviste de jazz din străinătate, apoi dă la „Teatru”, apoi lucrează la Radio Bucureşti, unde organizează prima arhivă românească de jazz şi îşi exasperează cenzorii, difuzînd rock progresiv, promovînd trupe autohtone, primind saci de scrisori, aruncînd în eter sfidarea Beatles „Back in the USSR” taman în momentul invadării Cehoslovaciei de către trupele pactului de la Varşovia. Pletos, bărbos, dă cu tifla miliţienilor... Interzis la radio, fuge în Occident, cu o invitaţie falsificată de prieteni grafologi (!), avînd drept bagaje numai nişte benzi ale formaţiei Phoenix. Îşi reia „Metronomul” la Radio Europa Liberă, unde pune în undă istoria - Led Zepellin, Pink Floyd, Santana, Simon & Garfunkel. Devine profesorul de muzică al tuturor puştanilor români, care îi ascultă vocea gravă printre fluierăturile staţiilor de bruiaj şi ţin evidenţa topurilor, în loc să înveţe marxism-leninism.

Ironiile sale la adresa regimului Ceauşescu ustură ca ardeiul iute. Revoltaţi, securiştii cu cefe groase hotărăsc contraatacul. Cornel Chiriac este înjunghiat pe 4 martie 1975, noaptea, într-o parcare din Munchen. Pe crucea sa de la Cimitirul Reînvierii din Bucureşti este scris: "Generation: Make Love Not War" - "Tineri, faceţi dragoste nu război !". Asasinul n-a fost găsit niciodată. Incă te ascultăm, Cornel!

Cornel Chiriac - 70 de ani

Au trecut sapte decenii de la nasterea lui Cornel Chiriac, cel care, mai intai de la “Radio Romania”, apoi de la “Europa Libera” a demonstrat ca muzica rock poate submina sistemul pietrificat, ca poate fi o forma de contestare a totalitarismului si de regasire a demnitatii. A fost unul dintre jurnalistii radio cei mai pretuiti de catre legendarul Noel Bernard. Nu facea doar emisiuni muzicale exceptionale, ci organiza adevarate tribune ale libertatii. A intruchipat paradigmatic ceea ce Monica Lovinescu a numit est-etica.

Cornel Chiriac in studioul de la Europa Libera. De aici a facut exceptionalele emisiuni muzicale care i-au bucurat pe milioane de romani, care fiecare in camaruta lui, ii ascultau prezentarile de albume, intr-o fascinanta calatorie in lumea muzicii acelor vremuri.

Atunci cand in tara menestrelul de serviciu Adrian Paunescu se prosterna dizgratios “cantand Conducatorul” si slavind “libertatea comunista” (o facea inca inainte de al sau “Cenaclu”, acolo insa lucrurile au ajuns la paroxism), Cornel Chiriac sustinea valorile occidentale, pluralismul, transparenta si diversitatea opiniilor. A trait in adevar, spre a relua formula extraordinar de patrunzatoare a lui Havel. A fost iubit de milioane de tineri din Romania. O iubire ne-comandata, ne-regizata, ne-contrafacuta, precum in sinistrele spectacole-mamut ale “Cenaclului Flacara al Tineretului Revolutionar”. Intr-un fel, insasi infiintarea “Cenaclului ” lui Paunescu la mijlocul anilor 70 era raspunsul nomenklaturii ideologice (PCR, UTC, UASCR) la contagioasa lectie de libertate propusa de realizatorul de la “Europa Libera”. Nu neg ca au existat si artisti onesti care au participat la circul paunescian. Au fost ori s-au lasat inselati. Manipularea grandilocvent-patriotarda a fost deopotriva perfida si grotesca. In mare masura, prin emisiunile lui Cornel Chiriac de la “Europa Libera” a prins fiinta o contra-cultura a libertatii in Romania.

Citesc pe Hotnews: “La 4 martie 1975 a fost injunghiat linga masina sa, intr-o parcare din Munchen. Vestea mortii sale a fost o lovitura uriasa pentru iubitorii de muzica din Romania. Au aparut imediat zvonuri ca fusese asasinat din ordinul regimului Ceausescu, evident deranjat de emisiunile care promovau nu doar muzica buna, ci si ideile “subversive” ale lui Cornel Chiriac despre libertate.” Politrucii regimului erau turbati cand venea vorba de muzica rock, de culturi alternative. Nu am intalnit reactionari mai batuti in cap, mai ingusti la minte, decat ideologii comunisti din acele timpuri ale nesimtirii si nerusinarii.

Ce puteau pricepe cei pe care poetul Geo Dumitrescu ii numea “tovarasul Gusa” si “tovarasul Ceafa”, ce puteau pricepe Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Popescu, Cornel Burtica, Ion Iliescu, Petru Enache, Traian Stefanescu, Pantelimon Gavanescu, Constantin Bostina, Suzanica Gadea si Cornel Pacoste, servitorii ideologici ai dictaturii, din muzica formatiilor “Pink Floyd”, “Creedence Clearwater Revival”, “Led Zeppelin”, “Deep Purple” si “Jefferson Airplane”? Cum sa tolereze ei atractia tinerilor spre Beatles, Rolling Stones, Jimy Hendrix, Janis Joplin, Jose Feliciano? Intuiau un singur lucru: asa ceva, o asemenea debandada este de nepermis. Nu e mult mai frumos si mai “indicat” sa inganam balade revolutionare cu accente pretins patriotice? Limbajul muzicii rock este unul universal. Tocmai de aceea regimurile comuniste l-au prigonit.”Carta 77″ a pornit ca miscare de sustinere a formatiei rock “Plastic People of the Universe”. Textele le scria, intre altii, Martin Palous, filosof arendtian si voegelinian, discipolul lui Jan Patocka. Havel l-a admirat pe Frank Zappa (si viceversa).

Probabil ca arhivele DIE pot spune multe despre atentatul criminal la viata acestui soldat al libertatii. Daca n-ar fi fost ucis, daca ar fi apucat caderea dictaturii, nu ma indoiesc ca vocea lui Cornel Chiriac ar fi rasunat fara ezitare in favoarea rupturii radicale cu un sistem pe care l-a detestat si care, din nenorocire, a reusit sa-l rapuna. A fost un non-conformist, un spirit anti-totalitar, o constiinta libera, opusul a ceea ce regimul incerca sa impuna drept model cultural. Romania democratica ii datoreaza imens. (Sursa)

The Scarecrow (1973)

Proaspat iesit din inchisoare dupa o condamnare de 7 ani, Max (Gene Hackman ) se indreapta spre Pittsburgh pentru a deschide o spalatorie pentru masini de lux. Dupa 5 ani petrecuti pe mare, Lion ( Al Pacino) vrea sa ajunga la Detroit pentru a-si cunoaste copilul pe care nu l-a vazut niciodata. Visele lor sunt visele unor oameni obisnuiti. Vise care ii vor aduce si mai aproape de inimile spectatorilor. Sperietoarea (castigator al marelui premiu de la Festivalul de Film de la Cannes din 1973) ne prezinta extraordinara poveste a doi barbati pe care norocul i-a ocolit si care pornesc impreuna sa colinde America. Doi pierde-vara pe care memoria noastra nu ii va pierde prea curand. Prestatiile magistrale ale lui Hackman si Pacino sub bagheta regizorala a lui Jerry Schatzberg in decorurile si ambianta deosebita creata de directorul de imagine, Vilmos Zsigmon dau ca rezultat un film superb. Plecati la drum cu cei doi. Veti avea parte de o calatorie de neuitat. Sursa

Există filme şi filme după clasificări precise sau improvizate, după gusturi, după stare, după efecte speciale şi mai ştiu eu câte în lună şi în stele în gândurile oamenilor! Există, deci, regizori cu filmele lor, respectiv actorii din distribuţie - principali, secundari, episodici, figuranţi etc. Regizorul e un dumnezeu acolo pe platou şi, de obicei, cel al cărui nume rămâne în memoria colectivă. Nu întotdeauna se întâmplă, din fericire, aşa ceva!

Al Pacino şi Gene Hackman reuşesc în The Scarecrow să "şteargă" din credits un regizor anonim - precizez doar pentru mine - pe nume Jerry Schatzberg, aducând forţă şi emoţie în interpretarea personajelor. Chiar dacă vine după succesul de la Naşul, Al Pacino nu pierde mai nimic în a fi credibil şi...incredibil alături de Gene Hackman, mai "vârstnicul" său partener din The Scarecrow.

Prin ce este impresionant acest film faţă de altele? Aparent prin puţine elemente, dacă ar fi să amintesc de alte producţii post '69 care propun aceeaşi temă a alienării dezolante, printre care de amintit sunt Midnight Cowboy, Easy Rider, Stranger Than Paradise sau chiar The Conversation. Aducând cu personajele lui Steinbeck din Of Mice and Men şi anunţând un alt cuplu cu "opozabilitati" evidente, că în cazul lui Jack şi Parry din The Fisher King, Max (Gene Hackman) şi Francis (Al Pacino) se întâlnesc în decorul arid al vieţii lor, de unde vor începe un drum spre propriile vise, lăsate undeva în aşteptare din cauza lipsei de orizont şi maturitate, în definitiv o laşitate de care sunt poate prea conştienţi încă de la începutul filmului.

Amândoi se îndreaptă către o libertate pe care nu o merită decât abia în final, o libertate "după faptă şi răsplată". Sună dur, în film se întâmplă să fie poate prea tragic! Scarecrow pare o poveste, o închipuire în mintea rătăcită a lui Francis. Cine este de fapt Scarecrow şi ce poate însemna o astfel de identificare? Povestea "sperietorii de ciori" trădează o astfel de luciditate a personajelor, când de fapt acestea încă nu o dobândiseră. Max nu râde, o face Francis în locul lui.

La un moment dat, dacă nu ar fi şi cromatică prea caldă pentru trama dramatică a filmului, trădând în mod clar "background"-ul de fotograf al regizorului, aş zice că acestea sunt simple scăpări de început pentru Schatzberg. Mă îndoiesc pentru simplul motiv că el mizează pe aceste elemente în mod excesiv, la care se adaugă soluţia regizorală de "ieşire" (exit din viaţă) a lui Francis. Intenţia, recunosc, este bună, însă s-ar fi putut întâmpla mai devreme, nu neapărat pe fondul instalării schizofreniei şi a veştii din final care pregătesc "eliberarea" lui Francis.

Renunţ cu uşurinţă la viziunea critică pentru că importantă şi revelatorie pentru mine nu au fost regia şi imaginea, după cum am spus mai devreme, ci disponibilitatea actorilor de a juca şi de a se juca în faţă pânzei, reuşind să treacă şi dincolo de acest obstacol fizic. Actorii sunt personaje, în acest caz reuşind să fie şi oameni cu slăbiciuni şi idealuri. Din acest motiv recomand să vedeţi Scarecrow, un zâmbet cu faţa spre noi când realitatea este prea serioasă şi pragmatică. Atenţie însă la excese! - Sursa: cinefan

O viaţă ca la carte, o carte cât o viaţă

Aproape de Piaţa Rosetti, cât să faci doi paşi pe strada Cristian Radu la numărul 6, se găseşte unul dintre acele locuri rare care recuperează măcar în parte farmecul Bucureştiului de altădată; pentru că, în spatele vitrinei ce te întâmpină cu un preţios “templul cafelei arabica”, o să-l întâlneşti pe Gheorghe Florescu, cel care o slujeşte cu credinţă sinceră de 40 de ani. Cu şortul verde prins la gât, la fel ca acum aproape 60 de ani când era băiat de prăvălie în magazinul unchilor săi din Vitan, Florescu te întîmpină şi te cântăreşte curios din priviri. Ştie ce hram poartă fiecare dintr-o uitătură de om trecut prin viaţă, cu bune şi cu rele, dar care nu şi-a pierdut nicio clipă umorul. Vorbeşte despre viaţa lui cu egală măsură despre lucruri care îi plac şi despre cele care-i plac mai puţin, în pauzele dintre prăjitul unei ture de cafea sau râşnitul ei, pentru că, pentru el, cafeaua are întotdeauna prioritate.

Îi plac oamenii. Îi place să îi ştie în preajmă, să vorbească cu ei la o cafea. Iar când nu sunt acolo, le păstrează amintirea în pozele care umplu pereţii magazinului. În stânga, prietenii: ambasadori, scriitori, foşti şefi de stat. În dreapta, imaginile alb-negru din care se colează viaţa maestrului său, ale cărui muncă şi tradiţie o continuă păstrându-i vie memoria: armeanul Avedis Carabelaian.

Branding-ul armenesc te-ar putea induce în eroare, dar Florescu e român get beget. Născut în biserică în timpul unui bombardament german sub privirile sfinţilor Ilie şi Gheorghe , Florescu avea să fie botezat cu numele celor doi martori muţi ai naşterii sale. Copilăria de pe calea Dudeşti, acolo unde a crescut printre magazinele evreilor, grecilor şi armenilor, şi întâmplările ulterioare aveau să-i influenţeze de timpuriu viaţa. Arestarea tatălui său, fost detectiv în Siguranţa Statului, de către comunişti, şi munca de băiat de prăvălie în magazinul unchilor săi au fost o nouă treaptă pentru Gheorghe Florescu. Dar ceea ce avea să îşi pună amprenta definitiv asupra destinului său a fost întâlnirea cu Avedis Carabelaian. De la armeanul înalt şi impunător, urmaşul al câtorva generaţii de cafegii la Înalta Poartă, avea să preia tânărul Florescu, în 1 martie 1971, magazinul de cafea şi dulciuri aflat la parterul unei clădiri de pe strada Hristo Botev numărul 10. Clădirea s-a prăbuşit la cutremurul din ’77, dar amintirea ei a supravieţuit calamităţii prin Florescu care şi-a dedicat de atunci viaţa cafelei şi şi-a asumat destinul de a duce mai departe tradiţia cafegiilor armeni.

A învăţat de Carabelaian arta prăjitului şi râşnitului cafelei, tehnica preparării unei cafele cum se cuvine, la ibric, şi poveştile lor. Şi-a botezat cafelele după istorii mai apropiate sau mai îndepărtate. Pe unele le vinde sub eticheta maestrului său, altele sub denumiri exotice sau misterioase. Cafeaua yemenită Roxelana poartă numele fostei sclave care a schimbat istoria Imperiului Otoman după ce l-a învăţat pe Soleiman Magnificul să bea cafea. Cafeaua biologică, importată din Columbia, Ecuador, Etiopia sau Mexic poartă numele Irmei Torres, “descendenta unei ramuri ilustre a familiei Florescu”. Cafelele sunt familia lui Florescu. Le importă, crude, în saci, cu plata în avans, le prăjeşte exact 20 de minute în magazin, sub ochii clientului, le răceşte trecându-şi nostalgic mâna printre boabele de cafea, şi le vinde cu o poveste.

Mai prăjeşte în micuţul său magazin şi fistic, migdale, alune, arahide, mai vinde şi vinurile “lui Isărescu” sau cognacul armenesc Ararat, bomboane şi zaharicale, ba chiar şi cărţi, dar cafeaua a fost şi a rămas pe primul loc. Pentru că, la el în magazin, toată cafeaua e bună, 100% arabica, indiferent de preţ. De fapt, calitatea cafelei începe de la cea bună, braziliană, de 40 de lei kilogramul – la care a redus la minim adaosul comericial, “că toată lumea trebuie să aibă dreptul la o cafea bună” – şi creşte progresiv la cea biologică de 100-150 de lei kilogramul şi până la cea hawaiiană (Kona Extra Fancy), de 350 de lei kilograme sau la “cea mai bună”, cafeaua jamaicană (Blue Mountain)de 650 de lei kilogramul.

Vin oameni din tot Bucureştiul să-şi cumpere cafeaua de aici. Mai beau o cafea, mai stau la o vorbă. Au cu cine. Pentru că toată viaţa Florescu s-a învârtit printre oameni importanţi ai fiecărui regim, dar cel mai bine s-a simţit în compania boemei literare care l-a vizitat de fiecare dată cu plăcere. Şi nici aceste întâlniri n-au rămas fără urmări. Un accident vascular cerebral l-a lovit acum douăzeci de ani, lăsându-l cu o hemipareză pe partea dreaptă. Dar a luptat cu ea şi a reuşit să o învingă. Iar unde nu a putut să o răpună a păcălit-o învăţând să scrie cu mâna stânga, suficient de bine cât să-şi scrie viaţa în romanul autobiografic “Confesiunile unui cafegiu”, lucrare apreciată de criticul Dan C. Mihăilescu drept cartea anului 2008.

Am plecat în căutarea unui nou loc de pus pe harta. Şi am găsit un om. Cu o viaţă ca la carte, o carte cât o viaţă. Una dintre puţinele cărţi pe care o pată de cafea ar avea sens. (Sursa)

Falcao a decis: Bucureştiul sărbătoreşte alături de madrileni! Atletico Madrid - Athletic Bilbao 3-0! Bascii, în lacrimi

Bucarest es una fiesta

Una fiesta en color rojiblanco. Eso es ahora mismo Bucarest, escenario la noche del miércoles de la final de la Europa League. Miles y miles de seguidores de Athletic y Atlético han colapsado las calles de la capital rumana, siendo el epicentro de la fiesta el casco antiguo de Bucarest, que ha sido invadido principalmente por los hinchas del Athletic.

Los seguidores del equipo bilbaíno han optado principalmente por establecerse en dicha zona, repleta de bares, terrazas y restaurantes, lugares copados por la hinchada bilbaína, que ha ido aterrizando paulatinamente en cerca de 40 vuelos procedentes de Bilbao y Vitoria.

Mientras tanto, el equipo no ha variado sus pautas ni hábitos horas antes de un partido. Los jugadores han realizado estiramientos y tratamiento en algunos casos durante la mañana, en la que Iker Muniain ha 'tuiteado' un mensaje prometedor: "Lo dejaremos todo en el campo, por nosotros y por vosotros! Disfrutar de este momento!!!".

Sursa: http://www.marca.com - AP Photo/Vadim Ghirda

Chitarele sparg ziduri

Despre geniu şi conflict. Despre cearcăne vinete şi nopţi înnobilate de gânduri. Despre profunzimi siderale şi burice ale degetelor sângerând pe chitare. Despre ziduri care ascund, păzesc, izolează sau oprimă. Despre poezii turnate în sunete şi viziuni la marginea nebuniei. Despre ambiţie şi gesturi abrupte, fie ele generoase sau egoiste. Despre lumini stelare şi bezne cumplite. Despre răsărit şi crepuscul. Despre dogmă şi prejudecată. Despre fragilitate şi revelaţie. Despre feţele ascunse ale câtorva oameni care au inovat permanent, trecând de la puseul psihedelic la militantism şi apoi la şoapta elegiacă. Despre înălţimea aristocratică a unor artişti plecaţi din Anglia ca să vopsească lumea în culori pe care încă nu le-au descoperit toţi pictorii. Despre toate acestea scrie Michele Mari în „Pink Floyd în roşu", romanul apărut recent la Editura Polirom în traducerea curată a Ceraselei Barbone. Poate că nu e doar ieftin, ci şi imprudent să te joci cu vorbele şi să spui despre cartea lui Mari că e mare. În clasamentele literare, distanţa dintre Eco sau Baricco şi Michele Mari se măsoară, probabil, în zeci de poziţii. Dar asta nu contează. Contează, în schimb, frumuseţea giuvaiericală a cărţii, actualitatea ei dureroasă şi felul cum ne repune în contact cu o formă excepţională de-a gândi şi de-a face muzică.

Despre Pink Floyd s-a tot vorbit şi s-a tot scris. Bateristul Nick Mason a semnat chiar şi o biografie a grupului, chit că imediat după publicare foştii colegi au ripostat prin adaosuri, dezminţiri, critici, proteste sau delimitări. Însă indiferent de literatura generată de Pink Floyd, moştenirea lor muzicală apasă straşnic pe umerii tuturor celor care se revendică din linia Waters-Barrett-Gilmour-Wright-Mason. De ce? Foarte simplu. Fiindcă oricând o asculţi, în orice deceniu şi colţ de lume, muzica lui Pink Floyd dă impresia că vine spre tine din viitor. Că a ajuns acolo cu mult înaintea altora, a văzut, i-a plăcut sau nu şi s-a întors să te-aştepte. În 1972 la fel ca în 1979, în 1968 la fel ca în 1985, Pink Floyd e deschizătorul de drumuri care arată încotro ar trebui să se îndrepte muzica. Probabil că şi peste cincizeci de ani lucrurile se vor petrece la fel. Sigur, se pot schimba multe: teme predilecte, stări de spirit, instrumentişti etc. Ceea ce nu se schimbă e armonia stranie şi tulburătoare a pieselor, splendoarea şi ineditul lor, virajele imposibil de anticipat şi - peste toate - convingerea că nu există nimic asemănător pe lume. Şi chiar nu există.

„Pink Floyd în roşu" e un roman-caleidoscop compus din lamentaţii, mărturii, rapoarte, comunicate, interogaţii şi confesiuni, în care personajele nu sunt doar membrii trupei, ci şi oameni care le-au apărut cândva în viaţă, prieteni sau rivali din lumea muzicii, vecini, plăsmuiri fantastice, personaje din cântece, animale de casă şi aşa mai departe. Cutreieraţi de angoase şi obsesii, ca Roger Waters, confiscaţi de alte zări spre care îşi aţintesc focurile negre ale ochilor, ca îngerul căzut Syd Barrett, însoţind melancolic trecerea timpului, ca David Gilmour şi chitara lui dumnezeiască, muzicienii lui Pink Floyd ies din carcasa prezentului şi acontează nemurirea. O fac de zeci de ani, ba râzând de obtuzitatea şi filistinismul Angliei, ba luând peste picior despotismul didactic şi malaxoarele care macină identităţi pentru a scoate pastă umană, ba scormonind cerurile cu privirile lor în care ard întrebări, patimi şi nelinişti. Michele Mari i-a urmărit, i-a studiat şi i-a aşezat într-o poveste seducătoare de la primul la ultimul rând. Pentru noi e mai simplu. Trebuie doar să ne oprim din goană şi să-i ascultăm. Instrumentele lor sunt vase comunicante ale unei arte care l-a făcut pe un puşti american să dea următoarea declaraţie publică: „Mă numesc Mike, am paisprezece ani şi îmi cer iertare pentru relele pe care i le-a provocat generaţia mea muzicii". Un articol de Radu Paraschivescu

Unde să mănânci în vacanţă – ghid de supravieţuire turistică

Dincolo de peisaje şi obiective turistice, o vacanţă în străinătate se poate distinge – pozitiv sau negativ – prin prisma experienţelor culinare. O vacanţă urbană în afara ţării, în afara “ţarcurilor” turistice cu meniu all-inclusive sau demi-pensiune – ridică minim 3 întrebări pe zi: unde mai mâncăm acum?!

După ani de experienţă în metropolele Europei şi Asiei, după eşecuri lametabile prin Paris sau Gibraltar, putem creiona un îndrumar minim de supravieţuire generică în oraşele străine, despre unde să – dar mai ales unde să nu – mănânci. Pentru că, pentru un turist, capcanele sunt la tot pasul. Învaţă cum să eviţi atracţiile turistice nedorite: mâncarea proastă şi scumpă.

1. Nu mânca în locurile turistice

Cea mai sigură variantă pentru a mânca scump într-un loc aglomerat şi, de cele mai multe ori, mai prost decât în alte părţi este să mănânci în proximitatea obiectivelor turistice. În preajma muzeelor, a pieţelor centrale, a străzilor populare printre turişti, se mănâncă prost de cele mai multe ori şi, cu siguranţă, scump, pentru că spaţiile comerciale au chirii mari şi fluxul de clienţi garantează perpetuarea afacerii indiferent de calitatea ei.

2. Mănâncă unde mănâncă localnicii

Cu o hartă în mână şi puţin fler poţi găsi, chiar în apropierea zonelor centrale, locuri bune de mâncat la preţuri decente. În plus, vei avea garanţia că vei gusta adevăratele feluri ale locului. Pentru că localnicii cunosc atât gustul autentic al mâncărurior locale dar, mai ales, adevărata valoare comercială a ceea ce mănâncă. Localnicii nu revin într-un loc în care se mănâncă prost. Un loc popular printre localnici este o garanţie în acest sens. Întreabă-i de un astfel de loc.

3. Căută meniul zilei

În majoritatea ţărilor Europei, restaurantele au un meniu al zilei care oferă mâncare – deseori gătită – la preţuri foarte bune, mai ales pentru prânz. Urmărește însă cu atenţie meniul afişat la intrare deoarece uneori poate conţine capcane (unele meniuri nu includ TVA-ul, pâinea sau băuturile).

4. Ai grijă unde te așezi

În multe ţări europene - în special în cele din sud – preţurile variază în funcţie de locul în care te așezi să mânânci, astfel încât, în acelaşi stabiliment, puteţi întâlni 3 preţuri pentru acelaşi produs. Cel mai scump este pe terasă, un preţ mediu se obține pentru acelaşi produs consumat la masa din interior, dar şi mai ieftin este să consumi acelaşi produs la bar.

5. Nu tot ce zboară (pe masă) se mănâncă

Multe restaurante occidentale îşi întâmpină oaspeţii cu masa pusă. O grisină, câteva felii de pâine cu unt, pateuri sau brânză, şi multe alte aperitive pot constitui ceea ce se numeşte couvert-ul (ceea ce acoperă masa). Aveţi grijă, deoarece tot ce veţi mânca veţi plăti ulterior. De cele mai multe ori e vorba de mărunţiş, 1-2 euro. Însă, uneori, couvert-ul poate fi format din preparate cu un preţ considerabil când e vorba de specialităţi din fois gras sau crab umplut.

6. Citește firmele

Dacă ai un buget bine drămuit, ar trebui să fii atent la meniurie afişate la intrare. Așa afli repede preţurile practicate în acel loc. Atenţie, însă, pentru că nu toate meniurile afişează preţul băuturilor. Ca idee generală ar trebui să ştii că restaurantele sunt cele mai scumpe locuri în care poți mânca. Locuri cu adaos comercial mai mic sunt braseriile, berăriile, bistrourile, tavernele, cafe barurile sau cafenelele. Chiar dacă noi nu suntem obişnuiţi, multe cofetării, baruri sau cafenele servesc şi salate sau gustări. Alte nume pentru locaţii ieftine: Pasteleria (Portugalia şi Spania), Taberna şi Cervezzeria (Spania), Taverna (Grecia), Trattoria (Italia), Brasserie şi Bistrot (Franţa).

7. Citește cu atenţie ghidurile

Ghidurile de călătorie se dovedesc a fi extrem de practice atunci când călătorești. Atenţie, însă, la ce fel de ghid folosești pentru că o sa fii îndrumat în funcţie de natura acestuia şi a cititorilor săi.

8. Părerile celorlalţi contează

Când alegi un hotel sau restaurant, dacă ai ocazia, poţi consulta forumurile pentru a vedea părerile celor care au trecut deja pe acolo. Probabil cea mai bună sursă pentru astfel de recenzii o reprezintă http://www.tripadvisor.com/ . Alte surse credibile http://www.lonelyplanet.com/ şi http://www.routard.com/.

Mare atenţie însă la cine scrie, ce vîrstă are, de unde este, ce tip de călătorie a efectuat (de afaceri, cu familia şi copii mici, etc). Americanii, de exemplu, tind să fie excesiv de cârcotaşi, iar un cuplu de pensionari din Marea Britanie să aprecieze mai puţin un restaurant agitat. Important este să te raportezi de fiecare dată la profilul celui care face recenzia, pentru că există și păreri contrare despre acelaşi loc. Cea mai bună și completă sursă românească de opinii pentru vacanţe pare a fi forumul Softpedia .

Evident, pentru cei care gătesc, mai ales pentru cei care călătoresc cu familia, se poate opta și pentru versiunea de închiriere a unui apartament cu bucătărie (sau statul la prieteni). Alimentele cumpărate de la supermarket sunt mai ieftine, iar piețele sunt pline de surprize plăcute. Dezavantajul este că nu apuci să guști adevăratul specific al locului și riști să îți petreci jumătate de zi în bucătărie.

Pentru cei ce au și alte sfaturi utile pentru vacanţă, vă aşteptăm să le împărtăşiți şi celorlalţi. Vacanţă plăcută! (Sursa)

Povestea creionului

Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba:
- Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, cand vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut in viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusim sa le mentinem, vei fi totdeauna un om care traieste in buna pace cu lumea.
Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.
A doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat este faptul ca ne mentinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul tau.
Si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii constient de fiecare fapta a ta. Autor: Paulo Coelho

"Succesorii" - O poveste fara sfarsit

Motto: „Feriţi-vă de burghezia proletară!” (Vladimir Ilici Lenin)

România ultimilor 20 de ani are ca sistem de guvernare „succesiunea”. Succesiunea la puterea politică şi economică a „fostelor” structuri de partid şi de stat sub un ambalaj democratic. De aceea s-a preferat privatizarea proprietăţilor, şi nu retrocedarea lor celor în drept. Privatizarea a însemnat trecerea proprietăţilor de stat la cei care 45 de ani au fost însuşi statul. „Succesorii” au hotărât după 20 de ani ca cei în drept să fie pe deplin deposedaţi de avutul lor, tocmai aceia care în condiţie de libertate le-a creat cu propria inteligenţă şi cu propria muncă. În această ecuaţie, principala vinovăţie o reprezintă indiferenţa în problema adevărului şi pasivitatea în viaţa publică.

Prin succesiune şi solidaritatea de interese a succesorilor, comunismul s-a autotransformat în capitalism. Proletariatul s-a autotransformat în burghezie. URSS s-a autotransformat în Rusia, iar PCR s-a autotransformat în FSN – PSD – PSDR - PD – PDL, iar PNŢ şi PNL nu au fost altceva decât două etichete antebelice luate în exploatare şi bine manipulate de autentici comunişti camuflaţi în abili democraţi. Foştii nomenclaturişti sau urmaşii lor au strâns averi profitând de ceea ce interziceau pe vremuri: afacerile. Condamnat ca „regim ilegal” de Comisia „Tismăneanu”, (culmea ironiei, Tismăneanu, el însuşi fiul unui cominternist care a pus umărul la crearea RPR!), comunismul a consacrat egalitatea în sărăcie, însă nu şi pentru nomenclaturişti. Din cenuşa regimului s-au regrupat câteva mari familii comuniste pentru care prăbuşirea PCR a devenit o oportunitate de a face avere. Alţi câţiva foşti demnitari sau portavoci ale regimului o duc, după cum o mărturisesc chiar ei, mai bine decât înainte de 1989.

Ei au profitat tocmai de ceea ce interziceau pe vremuri: iniţiativa privată. Puterea lor a constat, ca şi înainte, în relaţii şi în informaţii. Unii şi-au sporit influenţa prin asocieri de afaceri cu oameni ai momentului, politicieni sau miniştri. O poveste fără sfârşit. Restul povestirii, AICI.

Transalpina

De ce sa mergeti pe Transalpina? Pentru ca, asa cum spun toti cei care au strabatut-o, Transalpina este unul dintre cele mai frumoase locuri din Romania si nu numai... locul unde cerul isi da mana cu pamantul.

Transalpina este cel mai inalt drum rutier din intregul lant al Muntilor Carpati, atat din Romania cat si din afara ei, atingand altitudinea maxima in Pasul Urdele 2145 m. Soseaua traverseaza Muntii Parang de la N la S fiind paralela cu Valea Oltului si Valea Jiului intre care se afla si lega Localitatea Saliste din Judetul Sibiu de Localitatea Novaci din judetul Gorj. Desi este mai inalta mai veche si mai frumoasa decat Transfagarasanul, este mai putin cunoscuta pentru ca , Transalpina, cu toate ca este catalogat drum national, DN 67c (partial), nu a fost pana in 2009 niciodata asfaltata.

Transalpina a fost construita de armatele romane in drumul lor spre Sarmisegetusa, pavata cu piatra de Regele Carol al II-lea dupa 1930 si reablitata de nemti in al II-lea razboi mondial dupa carea a fost uitata. Faptul ca a fost uitata si a devenit un drum greu de parcurs a ajutat Transalpina sa-si pastreze neatinsa salbaticia si farmecul aparte pe care putine locuri din tara il mai au. Este printre putinele drumuri din tara pe care se poata ajunge cu masina pana la nori si chiar deasupra lor.

Detalii despre redeshiderea traficului

In pagina Transalpina Harta veti gasi marcat intregul traseu al Transalpinei pentru a va hotara in functie de unde veniti cum sa accesati acest drum. Gasiti aici trecute pe harta distantele in km pe care va trebuie sa le parcurgeti pentru a ajunge in zona cea mai frumoasa a Transalpinei, zona alpina sau adevarata Transalpina, cum le place celor care au fost acolo sa o numeasca. Aceasta zona este cea care face acest drum inedit. Adevarata Transalpina este marcata cu linie dubla si se intinde intre Obarsia Lotrului si Statiunea Ranca. Aici veti gasi peisaje asemanatoare cu cele din imaginea de mai sus si doar aici veti ajunge sa calatoriti pe creasta muntilor trecand prin nori la propriu. Aici cerul isi da mana cu pamantul.

In sectiunea link-uri Transalpina sunt facute legaturile catre alte pagini utile despre Transalpina care pot fi de mare folos pentru cei care merg pentru prima data in zona. Veti putea vedea in cel cu Transalpina harta o marcare a traseului, a drumurilor de legatura cu acesta si a distantelor de parcurs pana in zona de creasta, zona cea mai frumoasa a Transalpinei. In link-ul cu Transalpina imagini live veti putea vedea daca in zona e soare sau vreme innorata dar mai ales daca mai este zapada sau nu in anotimpurile reci.Trebuie sa stiti ca pe portiunea Obarsia Lotrului - Ranca e zapada mai mult de 6 luni pe an. In camera 1, se pot vedea in plan apropiat imagini de la partia de ski M1 iar in plan indepartat Varful Papusa si pasul Urdele in camera 2 se poate vedea partia cea noua si telescaunul de pe Varful Papusa.
In sectiunea starea drumului o sa gasiti imagini cu starea drumului in zonele neasfaltate ale Transalpinei. Pentu detalii de ultima ora despre Transalpina accesati sectiunea Transalpina Forum unde or sa fie aduse cele mai noi informatii despre Soseaua Transalpina de catre cai care au fost de curand in zona.
In luna aprilie 2012 Transalpina era asfaltata in proportie de peste 99 % iar pana la finalul lui 2012 va fi in totalitate reabilitata. Portiunea cea mai frumoasa a Transalpinei dintre Ranca si Obarsia Lotrului este acum integral asfaltata. Dinspre Sugag spre Obarsia Lotrului mai erau de asfaltat mai putin de 800 m intre coada Barajului Oasa si intersectia cu drumul 106N ce duce la Paltinis plus alte cateva zone scurte intre 5 si 50 de m intre Lacul Oasa si Sugag. In noiembrie 2011 s-a turnat primul strat de asfalt si pe cei 5,5 km dintre Dobra si Jina. In lucru este si drumul de legatura cu Transalpina DN7A pe portiunea dintre Obarsia Lotrului si Statiunea Vidra. Se lucreaza pe intreg traseul la montarea parapetilor si la amenajarea scurgerilor de ape de pe versanti. Asadar desi primul strat de asfalt a fost asternut pe aproape tot traseul Transalpinei drumul trebuie parcurs cu viteza redusa si cu atentie deoarece in unele zone nu are inca parapeti si indicatoare si in multe alte zone nici nu este marcat. Nu este recomandata traversarea pe timp de noapte deoarece pentru cei care nu cunosc traseul Transalpinei nu exista elemente de reper altele decat marginile drumului.
In pagina Transalpina Harta gasiti mai multe detalii despre asfaltarea Transalpinei. Tot aici gasiti informatii utile despre semnalul la telefonul mobil precum si detalii despre altitdinea traseului Transalpinei. In pagina "Video" veti gasi filmata integral Transalpina plus cateva reportaje mai vechi si mai noi despre ea. In pagina "Atractii" gasiti filmat un tur virtual deasupra zonei cele mai inalte din Transalpina ( Ranca - Obarsia Lotrului ) plus un tur real al aceleasi zone. Tot aici gasiti si cateva poze din cele 2 pesteri ( Pestera Plovragi si Pestera Muierilor ) aflate in apropierea traseului Transalpinei, pesteri care merita vizitate.
Trebuie sa stiti ca multi isi doresc ca Transalpina se fie asfaltata, pentru a putea sa o parcurga, insa majoritatea dupa ce parcurg zonele ce se asfalteaza regreta ca acolo unde a ajuns asfaltul a ajuns si gratarul, muzica ascultata tare si petul aruncat la tot pasul. Se gandesc atunci ca ar fi fost mai bine sa ramana neasfaltata si sa fie parcursa, cu greu, doar de cei care iubesc muntele cu adevarat. Cand asfaltarea Transalpinei va fi terminata in 2012 cea mai buna promovare ar fi inaugurarea de catre cei de la Top Gear care au fost si pe Transfagarasan. Un titlu gen: Top Gear on Transalpina highest Romania road ar face celebra Transalpina mai mult decat orice alta campanie publicitara. In urma vizitei pe Transfagarasan a celor de la Top Gear Transfagarasanul a fost clasat in primele 13 cele mai spectaculoase drumuri ale lumii iar Nicholas Chage a venit sa filmeze o parte din filmul Ghost Ride II pe Transfagasan.

Va rugam in numele tuturor celor care iubesc Transalpina sa demonstrati ca asfaltarea nu duce la distrugerea acestei zone si daca o parcurgeti pastrati-o la fel de frumoasa si curata in continuare.

TRASEU TRANSALPINA PE DIRECTIA S-N: NOVACI - RANCA - OBARSIA LOTRULUI - LACUL OASA - LACUL TAU - DOBRA - JINA - POIANA SIBULUI - SALISTE . (Sursa)